Viitorul soţ trebuie sã fie econom şi harnic. În vechime, obiceiul vremii cerea ca mirele, înainte de ratificarea legãmântului cãsãtoriei, sã plãteascã o sumã de bani sau echivalentul acesteia într-un anumit produs, dupã posibilitãţile lui, tatãlui viitoarei sale soţii. Acest lucru era privit ca o garanţie pentru viitoarea cãsãtorie. Taţii considerau cã nu prezintã siguranţã sã încredinţeze fericirea fiicelor lor unor bãrbaţi neprevãzãtori în ce priveşte susţinerea unei familii. Dacã aceştia nu erau suficient de chibzuiţi şi energici în a se ocupa de afaceri şi a dobândi vite sau pãmânt, exista teama cã viaţa lor se va dovedi fãrã valoare. Însã exista prevederea de a fi puşi la probã aceia care nu aveau nimic pentru a plãti pentru viitoarea lor soţie. Li se îngãduia sã lucreze pentru tatãl fiicei pe care o iubeau, durata de timp fiind stabilitã în funcţie de valoarea zestrei cerute. Când pretendentul era credincios în lucrul prestat şi se dovedea valoros şi din alte puncte de vedere, el primea fiica de soţie; şi, în general, zestrea pe care o primise tatãl îi era datã acesteia la nuntã...
Acest obicei strãvechi, de care uneori s-a fãcut abuz, cum a fost cazul lui Laban, a avut rezultate bune. Prin faptul cã se cerea pretendentului sã efectueze anumite servicii pentru a-şi asigura mireasa, se prevenea astfel o cãsãtorie pripitã şi exista posibilitatea de a se pune la probã profunzimea sentimentelor acestuia cât şi capacitatea lui de a purta de grijã unei familii. În vremurile noastre, se întâmplã multe rele pentru care se urmeazã un curs opus.
Nici un bãrbat nu are scuze pentru cã nu are capacitate financiarã. Despre mulţi bãrbaţi se poate spune: Este bun, prietenos, generos, un om bun, un creştin; însã nu e în stare sã se ţinã de o treabã. În ce priveşte abilitatea folosirii banilor, a mijloacelor, el este doar un copil. Pãrinţii lui nu l-au învãţat sã se întreţinã singur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu