joi, 24 februarie 2011

Proiect social în comuna Săcălaz

Grupa de la Săcălaz aparţine Comunităţii Timişoara Maranatha, numără 12 membri răspândiţi în 3 localităţi, iar media de vârstă este de 60 de ani.

Familia Săhleanu şi-a donat casa pentru a o transforma în biserică, în vreme ce ei s-au mutat într-o anexă, amenajările necesare realizându-se cu eforturi mari. Lucrările au mers încet, dar sigur, în vreme ce biserica a devenit încăpătoare – ca şi inima lor.

Daniel și Brigitte Șercău, misionarii care conduc comunitatea și proiectele sociale, au căutat oportunități pentru raspândirea Veștii Bune.

În vecinătatea bisericii se află un cartier aflat într-o situație specială. E vorba despre o fostă unitate militară dezafectată, ce adăpostea familii defavorizate. Trăiau aici 20 de familii, dar într-o zi au fost evacuați și nevoiți să își găsească alte adăposturi. Au ales alte clădiri din apropiere, unde își trăiesc viața și astăzi. Copiii de aici nu au spații de joacă, ci doar munți de gunoaie, iar prietenii lor sunt câinii, cu care își petrec timpul printre ruine.

Când familia Șercău a pășit printre ei, a apărut și speranța.

Biserica i-a primit pe copii în mijlocul ei. Cu ajutorul studenților din Timișoara, care pun deoparte timp prețios pentru a ajunge la copii, i-au organizat pe grupe de vârstă. În acest moment sunt 20 de licurici (7-11 ani) în 3 grupe cu 3 instructori. Sunt 15 exploratori (11-15 ani) în 2 grupe cu 2 instructori. Activitățile se desfășoară sistematic de 2 ori pe săptămână.

Pentru că sunt o familie, sâmbătă la prânz mănâncă împreună, deși eforturile financiare sunt mari. Părtășia dă gust prânzului în vreme ce prietenia este mai dulce ca desertul. Creioanele și caietele de desen aduc învățăturile Bibliei pe înțelesul lor, iar rezultatele sunt impresionante.

2004-2010

  • anual 15 – 40 de copii au fost încadrați în grupele de Licurici și Exploratori, lucru care le-a oferit o identitate și i-a învățat să coopereze, nu să lupte
  • activitățile se desfășoară sâmbătă, duminică și miercuri
  • deprinderi practice: aici copiii învață să gătească, să pregătească conserve pentru iarnă, să coase, să facă curățenie
  • sâmbăta participă la închinare împreună cu întreaga biserică
  • copiii cei mai activi participă în fiecare vară în taberele organizate de biserică
  • copiii au constituit un cor și susțin programe muzicale în mai multe biserici din zonă.

PROIECT SOCIAL

Credem atât de mult în potențialul acestor copii de care ne ocupăm săptămânal încât vrem să facem mai mult pentru ei. Știm că nu e ușor, dar strălucirea din ochii lor ne obligă să mergem înainte.

Iată ce vrem să facem pentru ei:

  • să amenajăm 2 cabine de duș pentru igiena lor
  • să amenajăm cămara de alimente
  • să amenajăm spațiul pentru a deschide un centru de zi, care să funcționeze în fiecare după amiază
  • să servim masa în 5 zile din săptămână
  • să acoperim costurile necesare deplasării studenților de la Timișoara la Săcălaz, pentru meditații.

Denisa are un vis: să vină în fiecare zi aici și să fie ajutată la teme.
Casian așteaptă finalizarea acestui proiect, pentru a se putea bucura zi de zi de prezența noastră.

AJUTORUL TĂU ESTE ESENŢIAL!

Banca Transilvania
Cont RON: RO13BTRL03601201N28198XX
Cont Euro: RO85BTRL03604201N28198XX

http://maranathatm.adventist.ro/proiect-social-in-comuna-sacalaz/

vineri, 18 februarie 2011

Fii cu bagare de seama

Daca aduni amaraciunea in inima ta nu cealalta persoana se va schimba, ci tu – si nu in bine. Cea mai grea povara pe care o vei purta este ranchiuna. Te va face acru si nefericit deoarece singura ta dorinta va fi sa-i vezi pedepsiti pe vinovati; mai ales cand tu sau cineva drag tie este victima, lata ce se intampla: satan intervine si te convinge ca este bine sa aduni resentimente. La urma urmelor, doar "te protejezi" de durere, nu? Cand ti se intampla astfel, incepi sa faci sapa­turi, sa-ti justifici pozitia si sa te simti in largul tau adunand resentimente. Aceasta pana vei fi dis­trus de ele! Motivul pentru care Dumnezeu spune: "Luati seama bine", este pentru ca amara­ciunea are mai multe surse. De pilda un parinte absent sau abuziv pe care nu-l putem ierta; expe­rienta unui divort groaznic pe care continuam sa il retraim; cuvintele indiferente ale uni prieten care nici macar nu isi da seama ca ne ranesc; seful care s-a facut ca a uitat de promovare. Adunand resentimente, ingaduim ca amaraciunea sa locuiasca in mintea noastra pe gratis!

Care este raspunsul? iarta inainte ca problema sa ti se cuibareasca in inima si sa inceapa sa-ti declanseze amintirile. Repetand vechile suferinte, ele devin mai adanci pana cand prind radacini si rezista impotriva oricarei incercari de a o smulge afara. Pavel a spus: "… orice manie sa piara din mijlocul vostru … iertati-va unii pe altii cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos" (Efeseni 4:31-32). Cu cat faci acest lucru mai repede cu atat mai bine! Tine minte: nu exista nici un sentiment atat de adanc inradacinat ca harul lui Dumnezeu sa nu-l poata scoate afara. Intrebarea de astazi este – esti gata sa il lasi sa o faca?

"Luati seama bine … pentru ca nu cumva sa dea lastari vreo radacina de amaraciune…" Evrei 12:15 -

marți, 15 februarie 2011

Esti trecator

Tarana esti si-n tarana te vei intoarce,
Asa cum Dumnezeu a poruncit.
Esti val purtat de vanturi furtunoase,
Esti trecator si umbra pe pamant.

Noi nu stim cand, in dreptul fiecarui
In ceruri se va scrie: "S-a sfarsit !",
Noi nu stim cand suflarea se va-ntoarce
La Dumnezeu, iar trupul in mormant!

Aceasta viata nu ne apartine,
De Dumnezeu ea ne-a fost data-n dar.
O!Cat ne mai curge sangele prin vene,
Sa Il slujim, sa-I multumim de har!

In cer acum se face judecata,
Curand numele tau a fi strigat,
In carte orice fapta e notata!
Cum vei fi tu, curat sau intinat?

Oare in ziua sfant- a cercetarii,
Isus, in dreptul tau, va spune:"Mantuit!"
Sau prada tu cadea-vei remuscarii
Cand El va zice:"Nu te-ai pregatit!"?

De-ntaia inviere-avea-vei parte
Cand trambita din urma va suna?
Schimbat din putrezire si din moarte,
Pe Domnul o sa-L poti intampina?

Ferice e de cei ce mor in Domnul,
Ei toti seodihnesc intr-un mormant,
Pana in dimineata invierii
Cand auzi-vor galsul Celui Sfant!


Luci Rusu

vineri, 11 februarie 2011

Un drogat

Ce faci atunci cand afli ca ai un prieten sau o prietena care se drogheaza?Incerci sa il ajuti?Cum?
Am auzit de curand marturisirea unui tanar, care atunci cand a fost intrebat ce se intampla cu prietena lui a izbucnit in plans.Spunea ca de 3 luni incearca sa o ajute si nu reuseste nici cum.Cred ca este grav ce se intampla atunci cand devii dependent de droguri.Mai devreme sau mai tarziu poti ramane fara viata....fara viata ta.
Dumnezeu nu vrea astfel de lucruri de la noi, el ne iubeste si vrea sa ne ajute in orice problema.Dar noi vrem sa fim ajutati? Sau noi ne facem partea noastra?
Haideti sa il cautam mai mult pe Dumnezeu si lucrurile placute Lui , decat placerile acestei lumi.

joi, 10 februarie 2011

Pentru tine sau pentru altii?

Atunci cand te relaxezi si te gandesti la ceva, ce ganduri iti vin in minte?
Mie de multe ori imi vin tot felul de planuri cum sa fac si cum sa dreg ca totul sa iasa bine pentru cei din jurul meu.Cred ca omit ce este mai important, NU trebuie sa fac lucrurile ca pentru cei din jurul meu, ci daca le voi face mai intai bine pentru mine va fi bine si pentru ceilalti.
"Caci ce tie nu iti place, nici altuia nu-i face!"
Chiar si Dumnezeu ne spune ca asa cum vrem sa se poarte oamenii cu noi, asa sa ne purtam si noi cu ei.
Dar oare noi facem acest lucru? Sau suntem prea egoisti?
Privesc in jurul meu si sunt din ce in ce mai multi tineri care nu socializeaza.Oare de ce?De teama?
Teama de ce? Sau egoism?
Ce se intampla dragi tineri si prieteni ai mei?